Newsflash

Rezultate căutare « medicina interna »


Specialităţi diferite, o preocupare comună. Medicina sexualităţii

de Dr. Vasile COCA - apr. 22, 2011

   La conferinţa Asociaţiei pentru Medicina Sexualităţii din România, subiectele abordate au fost, ca de fiecare dată, variate şi incitante, cum o confirmă relatarea dlui dr. Vasile Coca, preşedintele din acest an al manifestării. Dl prof. asoc. dr. Nicolae Calomfirescu, preşedintele AMSR, vorbeşte despre reuşitele şi provocările organizaţiei la intrarea în al doilea deceniu de activitate, în interviul realizat de dl dr. Mihail Călin. (...)

MEDICINĂ ŞI ESEISTICĂ

de Dr. Al. T. - apr. 15, 2011

   O serie de articole medicale de primă importanţă îşi găsesc locul potrivit în nr. 43 din martie 2011 al revistei MARAMUREŞUL MEDICAL, editată de Colegiul Medicilor Maramureş. Începuturile transplantologiei sunt prezentate de dr. Dinu Dumitraşcu şi prof. dr. Alexandru Georgescu de la Clinica de Chirurgie plastică şi microchirurgie reconstructivă a UMF „Iuliu Haţieganu“ Cluj-Napoca. Preluat din Revista Română de Sănătate Mintală nr. 19, articolul: Comportament la boală mai puţin obişnuit – solicitare de eutanasie redă experienţa unui remarcabil geriatru, dr. Constantin Bogdan, în această problemă majoră moralfilosofică atât de mult dezbătută în ultimul timp. Metodele de investigare din Dermatita de contact alergică sunt expuse de dr. Valentin Pop şi dr. Oana Pop prin prisma experienţei personale în domeniu. Sindromul picioarelor neliniştite este o manifestare clinică neexplicată, care se suprapune peste depresie, insomnie şi afecţiunile psihosomatice (dr. Anton Breban). (...)
Mai multe detalii în ziarul nostru, Viaţa medicală.
 

Limbajul mimico-gestual se predă la Facultatea de Medicină

de Dr. Sorina VASILE - apr. 1, 2011

   Spitalele din România nu au pe statele de plată interpreţi pentru surdomuţi. O studentă la medicină a convins câţiva profesori de la Asociaţia Surzilor să-i înveţe pe colegii ei limbajul semnelor. (...)
 
 

Cabinetul de Medicină dentară, axă prioritară a noii conduceri a CMDR

de Prof. dr. Alexandru BUCUR - apr. 1, 2011

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Sindromul Down şi medicina modernă

de Prof. dr. Ştefan MILEA - mar. 25, 2011

   Sindromul Down este o afecţiune genetică autozomal dominantă, moştenită în doar 6% din cazuri, cel mai frecvent rezultat al unei mutaţii spontane. A fost descrisă în 1866 de medicul britanic Langdon Down. O prezentare a acestei maladii, în contextul medicinii moderne, semnează dl prof. dr. Ştefan Milea, cu ocazia Zilei Mondiale a Trisomiei 21 (21/03/2011). (...)

 
 

Cercetare translaţională şi progres în medicina clinică

de Dr. Aurel F. MARIN - mar. 11, 2011

    În perioada 30 martie – 1 aprilie 2011, la Bucureşti, se va desfăşura cea de-a şasea ediţie a Simpozionului „Acad. Nicolae Cajal“, reuniune organizată sub auspiciile Academiei Române de Fundaţia „Acad. Nicolae Cajal“, în colaborare cu Institutul Clinic Fundeni şi cu Institutul de Virusologie „Ştefan S. Nicolau“. Partener media al acestei importante manifestări ştiinţifice, „Viaţa medicală“ vă prezintă mai multe detalii în cadrul unui interviu cu dl prof. dr. Irinel Popescu, preşedinte al Simpozionului şi directorul Centrului de Chirurgie Generală şi Transplant Hepatic „Dan Setlacec“ din Institutul Clinic Fundeni, realizat de dl dr. Aurel F. Marin. (...)

CONTRASTE ÎN MEDICINA ROMÂNEASCĂ

de Dr. Maria DRAGOTĂ - mar. 11, 2011

   Cardiologia intervenţională, un sport extrem în România e titlul-concluzie al interviului realizat de Ioana Dăian cu dr. Dan Deleanu, preşedintele Societăţii Române de Cardiologie şi şeful Departamentului Cateterism cardiac, angioplastie şi Cardiologie intervenţională din cadrul Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare „Prof. dr. C. C. Iliescu“, publicat în nr. 10/2010 al revistei MEDIC.RO. De ce? Aflăm că „nu avem suficiente catetere, stenturi (…) ele sunt finanţate destul de prost de CNAS (…).

Manifest pentru talent şi muncă. Artă şi medicină

de Dr. Sorina VASILE - mar. 4, 2011

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.
 

De Medicina

- mar. 4, 2011

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Medicină cu „pistolul la tâmplă“

de Prof. dr. Alexandru Vlad CIUREA - feb. 25, 2011

    În medicină (şi în special în domeniul chirurgical) suntem, tot mai mult, obligaţi să lucrăm (evaluăm, tratăm, operăm) sub presiune, cu familia la uşa salonului, cabinetului (sau blocului operator, ori chiar la intrarea din incinta blocului operator). De multe ori, holurile spitalelor, clinicii sunt blocate de familii sau apropiaţi ai pacienţilor, care întreabă din mers personalul medico-sanitar, cer amănunte despre pacient, iar la vizită aceştia stau proptiţi de tocul uşii salonului, aşteptând noutăţi. Serviciile de pază sunt depăşite şi de aici până la a lucra sub presiune crescândă e doar un pas. (...)
 

Clarificări privind punctele secundare de lucru în Medicina de familie

- feb. 25, 2011

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Cabinetele de Medicină dentară

de Dr. Delia BARBU - ian. 21, 2011

   Cabinetele de Medicină dentară se înfiinţează şi se organizează conform OG nr. 124/1998 şi normelor de aplicare ale acesteia. Pentru a putea funcţiona au nevoie de autorizaţie sanitară de funcţionare, aceasta obţinându-se în urma avizului dat de CMDJ local. Autorizaţia sanitară de funcţionare a cabinetelor de Medicină dentară se eliberează de către autorităţile de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, în baza declaraţiei pe propria răspundere a
reprezentantului legal al cabinetului şi se avizează anual. (...)
 

Puncte secundare de lucru în Medicina de familie

de Luminiţa VÂLCEA - ian. 14, 2011

   Consiliul Naţional al Colegiului Medicilor din România a adoptat, la sfârşitul anului trecut, o decizie privind emiterea avizelor pentru înfiinţarea punctelor secundare de lucru în specialitatea Medicină de familie. În primul articol al acestei decizii se stipulează că avizul pentru înfiinţarea punctelor secundare de lucru în specialitatea Medicină de familie în alte localităţi decât cea unde funcţionează sediul principal al acestuia se emite de către colegiile teritoriale dacă solicitantul face dovada că poate asigura, personal sau prin angajaţii proprii, un program de minimum 35 de ore pe săptămână la punctul de lucru şi este îndeplinită cel puţin una din următoarele condiţii. (...)
 

MUCOVISCIDOZA ŞI MEDICINA SOMNULUI

de Dr. Maria DRAGOTĂ - ian. 7, 2011

   Acestea sunt „temele ediţiei“ prezente în nr. 3/2010 al revistei PEDIATRU.RO. Ioan Popa ne prezintă Complicaţiile evolutive asociate mucoviscidozei (fibrozei chistice): suferinţa hepatobiliară, diabetul zaharat, suferinţa gastrointestinală, afectarea osteoarticulară şi vasculita. Hepatopatia devine clinic aparentă după primul deceniu de viaţă. Debutul este de cele mai multe ori subclinic, decompensarea hepatică, tradusă prin icter, ascită, encefalopatie, sindrom hepatopriv, apare după o perioadă lungă de evoluţie. DZ asociat mucoviscidozei constituie o entitate distinctă şi implică o conduită specifică de tratament şi dietă. (...)

 

Medicina preventivă

de Dr. Traian IONESCU - dec. 24, 2010

   „Reforma sistemului de sănătate începută în România în urmă cu 20 de ani a schimbat paradigma de organizare, înlocuind modelul «serviciului naţional de sănătate» cu cel al «sistemului de asigurări sociale de sănătate», niciodată însă în practică până la capăt…“, este una dintre premisele analizei lucide realizate de dl dr. Traian Ionescu, pe tema activităţilor de sănătate publică şi medicină comunitară, piloni de bază ai medicinii preventive. (...)
 

Realităţi şi perspective în Medicina nucleară

de Dr. Maria DRAGOTĂ - dec. 24, 2010

   Aportul diagnostic al explorărilor scintigrafice şi al imagisticii de fuziune anatomo-metabolică în oncologie, cardiologie nucleară, terapie radionuclidică – iată câteva din temele celui de-al treilea Congres Naţional de Medicină Nucleară cu participare internaţională, organizat de Societatea Română de Medicină Nucleară. O relatare de la acest eveniment, precum şi concluziile, formulate, în exclusivitate pentru „Viaţa medicală“, de dl prof. dr. Ioan Codorean, preşedintele Comitetului de organizare, într-un grupaj realizat de dna dr. Maria Dragotă. (...)
 

Colaborare şi medicină bazată pe dovezi

de Prof. dr. Florin MIHĂLŢAN - dec. 10, 2010

   În perioada 11–13 noiembrie a.c., la Palatul Patriarhiei din Bucureşti a avut loc, în organizarea Societăţii Române de Medicină Internă, o nouă Conferinţă naţională abordând „Medicina bazată pe dovezi“ în „Implicaţiile sistemice ale bolilor pulmonare obstructive cronice“. O primă tuşă de originalitate a acestei manifestări tradiţionale a constat în alegerea unei teme majore care a unit specialişti din domenii extrem de variate şi care a permis o colaborare fructuoasă între cele trei asociaţii profesionale implicate: Societatea Română de Medicină Internă, Societatea Română de Pneumologie şi Societatea Română de Cardiologie. (...)

Contribuţii româneşti la Medicina balcanică

de Dr. Camelia Cristina DIACONU - nov. 19, 2010

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Medicina nucleară: „Avem specialişti bine pregătiţi, dar…“

de Dr. Maria DRAGOTĂ - nov. 5, 2010

    Palatul Cercului Militar Naţional Bucureşti va fi, între 17 şi 19 noiembrie a.c., gazda celui de-al 3-lea Congres Naţional de Medicină Nucleară cu participare internaţională, organizat de Societatea Română de Medicină Nucleară (SRMN), UMF „Carol Davila“ şi Clinica de Radiologie, imagistică medicală şi medicină nucleară – Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central Bucureşti. Dl prof. dr. Ioan Codorean, preşedintele SRMN şi al Comitetului de organizare, a oferit câteva informaţii în exclusivitate cititorilor săptămânalului „Viaţa medicală“, partener media al reuniunii. (...)
Mai multe detalii în ziarul nostru, Viaţa medicală.


 
 

Tehnologii avansate în medicină

- oct. 29, 2010

   Între 11 şi 13 noiembrie a.c., la Institutul Naţional de Statistică din Bucureşti, va avea loc Simpozionul de Tehnologii Avansate în Medicină (STAM) 2010. Vor fi abordate în dezbateri subiecte legate de progresele tehnologice spectaculoase dobândite în acest domeniu. Sunt aşteptaţi să participe, alături de specialiştii români, colegii lor din alte ţări (Grecia, Bulgaria, Italia şi Cipru). Prefaţăm desfăşurarea acestei apropiate reuniuni ştiinţifice cu declaraţia de mai jos, oferită ziarului nostru de dl prof. dr. Irinel Popescu, directorul Centrului de Chirurgie şi Transplant Hepatic Fundeni, preşedintele Simpozionului. (...)
Mai multe detalii în ziarul nostru, Viaţa medicală.


 
 

Căutare Avansată

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe